Laureatii proiectului "Toata lumea intra in jocul educatiei IT"

23 de școli și licee, o bibliotecă, 8 ONG-uri și o instituție socială sunt beneficiarii celor 400 de calculatoare recondiționate, donate de către Asociația Ateliere Fără Frontiere cu susținerea companiilor grupului Enel în România. 
  
 A fost o reală bucurie să vedem numărul mare de candidaturi primite – 139, dintre care 132 de proiecte au fost preselectate pentru a intra în comisia de jurizare, formată din reprezentanți ai companiilor Enel, CSR Media, IBM, Techsoup România și ai Galei Societății Civile (The Institute). Criteriile după care au fost punctate proiectele au fost: relevanță, impact, fezabilitate și sustenabilitate, și aprecierea globală. 
  
 Lista celor 33 de laureați ai proiectului “Toata lumea intră în jocul educației IT” poate fi consultată AICI.  
  
 Prin candidaturile depuse, toți participanții au dovedit o implicare activă în îmbunătățirea calității educației în comunitățile lor, iar noi suntem onorați de interesul manifestat față de programele noastre. Căutăm soluții să le îmbunătățim în permanență, astfel încât să putem lucra cu cât mai multe instituții și organizații non-guvernamentale pentru reducerea decalajului digital, încă foarte mare în România.   
  
 Celor care în această ediție nu se regăsesc pe lista câștigătorilor le amintim că Educlick este un program continuu de donații, și că periodic vom oferi noi oportunități de participare. 
  
 Felicităm câstigatorii pentru proiectele foarte bune, și le dorim că beneficiarii să aprecieze la fel de mult aceste inițiative precum au fost apreciate și de juriul care le-a premiat. 
  
 Mulțumim tuturor pentru participarea în jocul educației IT!