Ateliere Fara Frontiere se implica in eforturile de scadere a ratei abandonului scolar in judetul Hunedoara cu sprijinul Telekom Romania

 
dam_un_byte_de_ajutor.png

Romania nu reuseste sa aloce fonduri si sa implementeze proiecte pentru combaterea parasirii timpurii a scolii, astfel ca in ultimii ani, rata de 18,1% a tarii noastre a ramas neschimbata. In 2017, aceasta reprezenta a treia cea mai mare rata de parasire timpurie a scolii din Uniunea Europeana, media UE fiind de 10,6%.

Judetul Hunedoara se afla in topul judetelor cu cea mai mare rata a abandonului scolar iar Ateliere Fara Frontiere si-a propus sa incerce sa schimbe lucrurile, mai ales ca stim ca este dificil pentru scoli sa mentina interesul elevilor cand nu dispun de infrastructura necesara derularii cursurilor intr-un mod adaptat obiceiurilor digitale ale zilelor noastre.

Ideea noastra pentru judetul Hunedoara s-a transformat intr-o initiativa pe care am inscris-o in competitia Teimplici.ro de anul trecut. Programul nostru, Dam un Byte de Ajutor (impotriva abandonului scolar) a fost desemnat castigator alaturi de alte doua initiative, si astfel am primit sprijinul financiar necesar din partea Telekom Romania pentru a reconditiona in atelierul de insertie reconect 150 de calculatoare pentru dotarea a 10 proiecte educationale din institutii de invatamant din judetul Hunedoara.

Pe toate computerele donate in cadrul programului vor fi instalate platforme de e-learning, aplicatii de tip CAD si platforme dedicate introducerii tinerilor si copiilor in domeniul roboticii. Astfel incercam sa transformam procesul educativ in aceste unitati de invatamant din Judetul Hunedoara - dandu-le elevilor din medii cu risc de excluziune sociala motive in plus pentru a-si continua studiile si oferindu-le oportunitati sa descopere noi pasiuni si sa dezvolte abilitati la mare cautare pe piata muncii.

Lista unitatilor de invatamant selectate pe baza unor proiecte educationale inscrise de acestea in platforma de donatii de calculatoare pentru educatie EduClick, precum si detalii despre noul program Dam un Byte de Ajutor sunt disponibile aici.